Despre meşteşugul confecționării bundiţelor în Harghita

Despre meşteşugul confecționării bundiţelor în Harghita

Confecționarea de bundiţe (pieptare) pentru costumul tradițional de sărbătoare, ornamentate prin broderie, era o îndeletnicire aparte, iar întregul proces a ajuns să fie cunoscut doar de foarte puțini. Azi, vorbim despre un meșteșug care e tot mai aproape de uitare, cu toate că în trecut cojocarii care îl practicau erau numeroși și lucrau în ateliere specializate.

Procesul de realizare a unei astfel de piese cuprindea: pregătirea prealabilă a pieilor de oaie, subțiate prin tăbăcire, atât pentru baza cojocelului (cu blană) cât și pentru ierhă (pielea foarte fină, fără lână) destinată broderiei unor motive decorative cu fire mercerizate de lână colorată. Montarea bundiței / pieptarului se încheia cu aplicarea primului.

După sacrificarea animalului, pielea era presarată cu sare, făină de porumb și tărâțe de grâu, era apoi împăturită, se ținea câteva zile la căldură, se usca și se păstra în locuri bine aerisite, ferite de umezeală.

Ierha, pielea jupuită de păr, intra în vastul proces artistic.

Motivele decorative erau desenate și cusute cu migală, rafinament și armonie cromatică.

În comuna Subcetate, jud. Harghita, acest meșteșug a dispărut odată cu cei ce l-au ridicat la rang de artă: Petru și Ioana Dobrean, Simion şi Iulia Chindea, Octavian Morar. Prin casele din sat se mai găsesc piese realizate de acești cojocari, păstrate cu grijă de proprietari - rude sau vecini care au solicitat astfel de piese.

Localnică din Subcetate, arhiva Doina Dobreanu

Localnică din Subcetate, purtând bundiță (arhiva foto-documentară Doina Dobreanu)

În ultimii ani, munca lăsată în urmă de acești cojocari a fost valorificată prin proiecte de parteneriat dintre liceul din comună (Liceul Miron Cristea, Subcetate), diferiți deținători de astfel de obiecte etnografice și colecționari pasionați precum prof. Doina Dobreanu, președinte al Asociației Culturale Dobreanu, Subcetate , prin colecția etnografică „Casa cu amintiri”.

Muzeograf: Cosmina Oltean

 

Bibliografie: CÂNTECUL OBÂRȘIEI, autor Doina Dobreanu, 2011, pp. 123-126; Interviu cu Ileana Morar, soția cojocarului Octavian Morar, intitulat „Despre cojocărie”.

Context

Data publicării

28 March 2022

Cuvinte cheie

Etnografie, Harghita, port