
Mitropolitul Alexandru Nicolescu
Teolog, profesor, publicist, Alexandru Nicolescu s-a născut la Tulgheș, jud. Harghita. A urmat cursurile Colegiul ,,De Propaganda Fide”, din Roma, unde a obținut doctoratul în filosofie și teologie (1904). Reîntors la Blaj, unde își terminase studiile liceale, a fost funcționar în cadrul cancelariei mitropolitane (1904-1905) și apoi profesor la Seminarul teologic și Școala normală din localitate. Între anii 1907- 1909 a fost preot misionar în America, după care și-a reluat activitatea de profesor la Sminarul teologic din Blaj până în 1913, când a fost numit secretar mitropolitan, apoi asesor consistorial și, în 1916, canonic și vicar arhiepiscopesc. În timpul Primului Război Mondial, după evacuarea consistoriului mitropolitan, el a rămas în Blaj îngrijâdu-se de interesele enoriașilor. După actul istoric de la 1 Decembrie 1918, Consiliul Dirigent l-a delegat ,,procurator” pe lângă Vatican, iar în 1919 a fost trimis misionar bisericesc și politic la Conferința de pace de la Paris. În 1922 a fost instalat Episcop de Lugoj și între anii 1935 – 1941, anul trecerii la cele veșnice, a fost Mitropolit de Blaj. Începând cu 20 august 1940 a fost membru în Consiliul de Coroană. Este autor al mai multor lucrări teologice și numeroase articole și studii în presa vremii.