Urmează primele șase clase ale liceului de stat maghiar.

Urmează și absolvă Seminarul Teologic-Pedagogic „Andreian” din Sibiu (singura instituție de învățământ superior românesc din Transilvania la acea vreme), la dorința părinților săi de a deveni preot în satul natal.

1903 iulie

Își începe activitatea publicistică la „Telegraful Român”, cu articolul în foileton (trei părți): Rătăciți, necunoscând Scripturile. Reflexiuni.

1905

Apare prima sa lucrare în volum (Limba nouălor cărți bisericești, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, Sibiu), care s-a bucurat de o bună receptare în presa din Vechiul Regat, fiind apreciată și de Nicolae Iorga.

I se refuză plecarea în Germania cu o bursă a Arhidiecezei din Sibiu.

I se permite să meargă mai întâi ca bursier la Universitatea din Budapesta pentru studii de filosofie și filologie.

Intră, chiar de la primul număr, ca redactor al cotidianului „Lupta”, oficios al Partidului Național Român din Transilvania, unde desfășoară o intensă activitate, publicând un mare număr de articole pe teme politice școlare și culturale.

Aici și-a făcut adevărata ucenicie ca publicist pe probleme naționale.

Întors acasă ca doctor în Filosofie și Pedagogie este numit inspector (referent) al școlilor subordonate Arhiepiscopiei Ortodoxe a Transilvaniei, cu sediul la Sibiu.

Existența școlii românești (confesionale) era grav amenințată, datorită prevederilor legii Apponyi, care urmărea deznaționalizarea populației românești, inclusiv prin religia predată și practicată în limba maghiară.

Activitatea sa organizatorică, de îndrumare și publicistică desfășurată în acei ani a avut drept efect salvarea de la pieire, în mare măsură, a școlii românești transilvănene.

1910

Se publică teza sa de doctorat: Der moderne Utraquismus oder die Zweisprachigkeit în der Volksschule, Hermann Beyer & Söhne, Langensalza.

1911

Se căsătorește la Brașov, la biserica ortodoxă cu hramul „Sfânta Adormire a Maicii Domnului” din Piața Sfatului, cu Veturia Nicolau, originară din Brașov, artistă lirică având studii la Jena.

1912

Devine secretar al Secției Școlare a „Astrei” și membru în comitetele de redacție ale revistelor „Luceafărul”, „Românul” și „Transilvania”, în paginile cărora a susținut, sub diferite pseudonime, acțiunile întreprinse în calitatea lui de inspector al școlilor.

Leagă în acest timp și consolidează relațiile de colaborare cu organizații și publicații din Transilvania, Bucovina și Vechiul Regat, de la București, Galați, Iași și Cernăuți.

1914

Războiul mondial început în vara anului 1914 îi întrerupe activitatea.

Autoritățile maghiare urmăresc să îi anihileze eforturile puse în slujba idealurilor naționale și încearcă mobilizarea sa în armata austro-ungară.

În fața pericolului este obligat să se refugieze în Vechiul Regat, la București, cu riscul de a fi declarat dezertor.

Refugiat în Moldova ca urmare a pericolului generat de eșecurile românești pe front și de înaintarea armatelor germane spre Capitală.

Desfășoară o vastă activitate de ridicare a nivelului cultural și politic al românilor basarabeni în spiritul libertăților aduse de revoluție, în direcția redeșteptării conștiinței naționale și a obținerii autonomiei lor culturale și apoi politice.

În strânsă colaborare cu nucleul de patrioți din jurul săptămânalului „Cuvînt Moldovenesc”, în frunte cu Pan Halippa, este inițiatorul Partidului Național Moldovenesc și al politicii de îndrumare pe linie națională în Basarabia a revoluției sociale ruse.

1917 vara-toamna

Este principalul organizator al acțiunilor care au dus la naționalizarea învățământului basarabean și la introducerea alfabetului latin în școală și administrație. Aduce în Basarabia prima tipografie cu litere latine și publică primele periodice și manuale școlare tipărite cu acest alfabet. Editează la Chișinău revista „Școala Moldovenească”, singura publicație pedagogică răspândită pe întreg teritoriul locuit de români.

1917 octombrie 1

Editează ziarul „Ardealul”.

1918 ianuarie 2

Cofondator al „Comitetului Național al Românilor Emigranți din Austro-Ungaria”, Odessa.

1918 ianuarie 24

Ziarul „Ardealul” este transformat în cotidian, sub numele „România Nouă”, cu subtitlul: „Organ de propagandă pentru unirea politică a tuturor românilor”.

Autor al primei „Declarații” de Unire a Tuturor Românilor, semnată de fruntași din toate ținuturile locuite de români, publicată în primul număr al „României Noi”.

1918 martie

După semnarea Tratatului preliminar de pace cu Puterile Centrale (numit și Tratatul de la Buftea sau Pacea de la Buftea, 20 februarie/5 martie 1918), acord internațional încheiat între guvernul român și guvernele Triplei Alianțe, având ca obiect principal încetarea stării de beligeranță pe Frontul Român, datorită nucleului patriotic românesc din jurul „României Noi”, Chișinăul devine centrul politicii de unire a tuturor provinciilor locuite de români.

Profesor de Pedagogie și Istoria pedagogiei la Universitatea din Cluj (între anii 1940-1945 mutată la Sibiu).

Promotor al concepției privitoare la crearea unei pedagogii și a

Ca profesor și pedagog militant, devine inițiatorul și susținătorul concepției despre necesitatea unei pedagogii românești militante, specifice caracteristicilor poporului român și al ridicării întregii națiuni prin educație.

Publică numeroase cărți și articole în presa din țară, pe teme școlare, bisericești, minoritare, general-culturale și memorialistice.

Până în 1945 a publicat circa 100 de lucrări în volum și broșură și 1 500 de studii și articole în circa 150 de periodice.

1922
Devine președinte al Secției Școlare a „Astrei” și militează pentru extinderea activității acestei instituții în întreaga țară.

1926-1927
Activitate intensă pentru extinderea în Basarabia a Asociațiunii „Astra”.

1923-1940
Contribuie decisiv la organizarea apărării împotriva activității din ce în ce mai intense a organizațiilor ce urmăreau revizuirea Tratatelor de pace, pentru constituirea „Ligii Antirevizioniste Române”, al cărui vicepreședinte pentru Transilvania a fost ales, pentru reunificarea religioasă a românilor.

Publică un mare număr de lucrări în volum și studii și articole în periodice pe teme de educație, învățământ, organizare școlară și istorie națională.

Pe lângă activitatea didactică, a desfășurat în toată această perioadă și o intensă activitate pe plan național: propagator cultural, prin conferințe ținute în întreaga țară, ca președinte al Secției Școlare a „Astrei”.

Membru al „Extensiunii Universitare” clujene.

1940
Refugiat la Sibiu cu Universitatea din Cluj în „exil”; rămâne aici până la moarte, locuind pe str. Ion Rațiu nr. 3.

1941
Apare Bio-bibliografia Profesorului Onisifor Ghibu (Iosif Naghiu, Ioan Moga, Ioachim Crăciun, Editura „Cultura Românească”, București), bilanț al carierei sale și portofoliu editorial extins, ulterior completat în manuscris de Onisifor Ghibu și de Octavian Ghibu.

Rămas la Sibiu, în ciuda condițiilor extrem de grele, și-a continuat cercetările cu caracter istoric-cultural, elaborând un mare număr de lucrări privind trecutul școlii, al bisericii și al culturii românești, precum și activitatea unor mari personalități: Andrei Șaguna, Florian Aaron, Samuil Micu, Gheorghe Lazăr, Vasile Goldiș, Gheorghe Dima, Picu Procopie Pătruț, ș.a.

A consemnat în scris și a înregistrat pe bandă magnetică o parte a memoriilor sale, precum și numeroase date privind viața și activitatea unor personalități cu care a avut relații de colaborare sau cu care a avut confruntări de opinii.

Și-a ținut un „jurnal” cu însemnări, care acoperă o bună parte din această perioadă.

Cu toate că nu putea publica nimic și nu putea fi nici citat, a continuat să scrie, să elaboreze lucrări și să urmărească viața politică și culturală a țării, înaintând numeroase memorii conducerii de stat, conducerii Bisericii Ortodoxe Române, Academiei R.P.R., ca și unor organizații internaționale sau personalități politice străine.

Cu toate condițiile extrem de grele, materiale, locative și spirituale, în care a fost obligat să trăiască, a continuat să lucreze, lăsând moștenire o bogată arhivă, cea mai mare parte a ei fiind depusă la Arhivele Statului din București.

Fiii săi Octavian și Mihai primesc de la tatăl lor sarcina de a îngriji moștenirea științifică și culturală, fondul de carte, arhivistic și cel de manuscrise, în vederea conservării și publicării.

Mai ales Octavian și-a făcut din toate acestea țeluri primordiale până la sfârșitul vieții sale (1996).

1947

Decesul fiului său Forel, înmormântat la Cimitirul Municipal din Sibiu.

1948

Eliminat din Academia Română.

1956 octombrie 31

Memoriu adresat conducătorilor sovietici, în legătură cu relațiile dintre cele două țări și retrocedarea Basarabiei; cere imperios repararea „crimei” lui Stalin, din iunie 1949, privind cedarea Basarabiei, a Bucovinei și a unei părți din nordul Moldovei, precum și retragerea trupelor sovietice din țară.

1956 decembrie

Arestat, judecat și condamnat de Tribunalul Militar Sibiu la 5 ani închisoare corecțională pentru memoriul adresat conducerii statului sovietic.

1956-1958 ianuarie

Detenție la Făgăraș.

Petru Groza, aflat patul de moarte, îi solicită și obține grațierea.

1958

Revine la Sibiu, unde își continuă activitatea științifică și memorialistică.

1959

Decesul soției sale, Veturia, înmormântată la Cimitirul Municipal din Sibiu.